|
Am stat asa si m-am gandit
si cred ca trasatura definitorie a romanului este marlania. Romanul nu
s-a nascut poet, asta e doar o greseala in acte la maternitate, romanul
s-a nascut marlan.
Cum altfel s-ar putea explica oare trotuarele Romaniei,
pline de scuipati si flegme verzi, pe care le intalnesti la tot pasul?
Ce e de fapt cu barbatul roman, are cumva o compozitie diferita a sucului
gastric decat barbatii apartinand altor popoare, de nu se poate stapani
sa nu scuipe peste tot? Sau poate ca are acest obicei incantator ca mecanism
de aparare, asa cum face si sconcsul care emite un miros insuportabil ca
sa se apere cand e amenintat? Nu ca romanul nu si-ar folosi si glandele
sudoripare pe post de arma biologica. Si asta se simte cel mai bine in
autobuz. Cred ca in Romania fie nimeni nu se mai spala, fie cu transportul
in comun merg numai nespalatii.
Mai mult, romanii au cultul statului pe scaun in autobuz.
Acest drept ar trebui sa fie stipulat undeva si in Constitutie, la capitolul
Drepturi si Libertati. Ati observat cum se aplica legea selectiei naturale
J cand se elibereaza un loc in troleu si de cati ochi flamanzi este vanat.
Deseori se lasa cu victime si sange. Banuiesc ca dupa o zi de munca mizerabila,
cand sotul beat o asteapta acasa cu o bataie calda, sau daca pensia i-a
intarziat si nu mai are nimic de mancare in frigider, iar sanii nu ii mai
sunt de mult ceea ce poate ca au fost, femeile romance de orice varsta
se bat pe un loc pe scaun in masina. (Ati observat cred, ca in Bucuresti
nu se spune autobuz, se spune masina. "Alo, sunt in masina, ajung
imediat." Pe naiba, esti in 123 si tocmai ti-au taiat geanta!)
Marlania la romani se regaseste si in faptul ca romanul
e ahtiat dupa tot ce e gratis, moca. Fie ca e vorba despre niste simpli
tarani dintr-un sat uitat de lume, care in timpul campaniei electorale
s-au batut si s-au taiat pe niste galeti galbene pe care scria PNL, aduse
de candidatii respectivului partid ca sa isi atraga voturi, in loc de programe
sociale pertinente si viabile.
Romanul e marlan si la alte nivele. Toata floarea intelectualitatii,
jurnalisti de succes n-au nici mama, n-au nici tata cand e vorba de potol
gratis la vreo receptie sau conferinta. Se arunca asupra produselor din
bufetul suedez ca uliul asupra puiului de gaina, fara sanse de a mai scapa
viu, si chiar isi iau provizii si pentru acasa.
Oriunde ai merge, marlania mioritica te insoteste. Esti
la Gara de Nord, vrei sa iei trenul. Asa ca stai matale vreo ora la coada
la bilete intr-o vineri dupa-amiaza intr-o sala plina ochi. Ce poate fi
mai marlanesc decat faptul ca, din cele sapte-opt ghisee existente, lumea
se calca pe capete la doua cozi imense, pentru ca CFR-ul nu deschide decat
doua ghisee?
Iei bilet, urci in tren. Aventura continua. Marlania se
regaseste si intr-un decor in miscare. In compartiment, toate locurile
destinate bagajelor sunt ocupate. Deasupra locului tau, sunt niste pachete
din care curge ceva, iar pe scaunul cu loc rezervat de tine pe care ai
dat ultimii bani, se afla o geanta dintr-aia mare din rafie cu fermoar.
Intrebi a cui e, vrei sa si-o mute. Nimeni n-o revendica. Afli intr-un
final ca apartine unei persoane fara bilet de tren. Ma rog, trece faza
penibila cu amenintari marlanesti de genul "muta-ti-o nene, ca ti-o
arunc pe geam" si te asezi. Trenul porneste. Abia atunci realizezi
ca stai langa un student la teologie care pute a transpiratie si o doamna
cu batic care s-a descaltat, ca i s-au umflat picioarele de la mersul toata
ziua prin Bucuresti. Faci o incercare sa deschizi usa de la comartiment
sa tragi o gura de aer, dar doamna din fata ta cu bebelusul de un an care
plange de cand a plecat trenul din gara, nu iti da voie. Zice ca e curent.
Apoi scoate olita, o asaza la picioarele tale si pune copilul pe ea sa
faca caca.
In urmatorul tablou este vorba de marlania la bloc. Banuiam
deja ca imbraca multe forme si ca se intinde ca o caracatita. Ai ghinion:
garsoniera pe care ai inchiriat-o in studentie sa se afle pe acelasi palier
cu apartamenul administratorei, doamna cu intretinerea. Administratora
este genul de femeie de varsta a doua care iese cu pantofii in mana si
se incalta pe presul din fata usii inainte de a pleca de acasa. Tot timpul
ma intreb de ce face asta. Tot ea te urmareste prin vizor de cate ori pleci
sau vii acasa. Dar marlania devine evidenta de abia atunci cand doamna
administratora tine socoteala persoanelor care vin in vizita la tine, dupa
care iti trece din proprie initiativa o persoana in plus la intretinere.
Marlania este ca o a doua natura a romanului. Ea confera
un soi de romantism si culoare locala vremurilor in care traim si tot ea
ne da o identitate. Care e foarte departe de cea de cetateni ai Europei. |
fiind marlan paduri cutreieram | de: senior citizen